Pregatiti pentru clasa pregatitoare!

Peste cateva saptamani, grupuri-grupuri, boboceii vor pasi pragul clasei pregatitoare. Obiectivul introducerii acesteia este sa asigure apropierea treptata a copiilor de viata scolara. Cei mai multi bobocei au deja „experienta” a cel putin unui an de gradinita, dar sunt si circa 20.000 de copii care vin direct din viata exclusiv familiala. Provocarile sunt mari pentru toti: adaptarea la un program obligatoriu cu durata de 4 ore zilnic, integrarea intr-un grup cu membri complet necunoscuti ori interactiunea cu copii mai mari decat ei in cadrul scolii. Provocarile apar, de asemenea, in mediul familial – parintii si bunicii vor trebui sa sprijine copilul in acest efort al sau, facand cat se poate de lina trecerea intr-un nou stadiu de dezvoltare si educatie.

Rezultatele asteptate

Programul ofera un sprijin copiilor, pregatindu-i sa faca fata schimbarii pe care o vor avea de traversat in perioada urmatoare. Prin intermediul jocului, copiii isi vor dezvolta si consolida o atitudine pozitiva fata de noua etapa din viata lor, reusind sa aiba incredere in ei, sa se integreze in grup, sa comunice non-conflictual cu ceilalti copii si adulti din jurul lor.

In plus, parintii vor avea oportunitatea de a dezbate in una din zilele programului, intr-un workshop gratuit, cu durata de 2 ore, provocarile pe care le intampina odata cu tranzitia catre viata scolara a copilului. Cu intrebari si raspunsuri, schimband experiente, primind recomandari, adultii din jurul celui mic vor fi mai bine pregatiti ei insisi pentru schimbare.

Obiectivele programului

Pe parcursul acestui program, copiii:

  • vor invata cum sa faca fata unui context nou (spatiu, program, oameni, cerinte)
  • vor exersa modalitati de relationare armonioasa intr-un grup nou, invatand cum sa-i accepte pe ceilalti si cum sa faca pentru a fi ei insisi acceptati
  • isi vor consolida increderea in ei insisi

Parintii si bunicii vor putea intelege mai bine schimbarile si provocarile lor, fiind pregatiti sa gestioneze momentele dificile ce pot aparea. Oferind sprijin celui mic, intreaga familie va atinge acel echilibru atat de necesar  dezvoltarii armonioase a copilului.

Structura programului

Timp de 4 ore, pe parcursul a 5 zile de program, copiii vor simula in cadrul unor jocuri speciale diferite situatii cu care se vor confrunta in mod real, odata cu inceperea clasei pregatitoare. Atelierele sunt construite astfel incat sa creeze un mediu de siguranta pentru cei mici, iar acestia sa se simta in largul lor si sa fie deschisi la a experimenta un mix de activitati, ceea ce in final va conduce la alinierea copiilor cu schimbarile ce urmeaza. De la atractive jocuri de cunoastere, pana chiar la a face pe profesorul, copiii vor fi atrasi in aceasta experienta, privind-o in mod pozitiv, deschis si entuziat.

Parintii si bunicii vor putea participa la un seminar de 2 ore, ale carui detalii de organizare vor fi oferite participantilor in timp util.