Cele 5 limbaje ale iubirii

Cele 5 limbaje ale iubirii

In tumultul vietii de astazi nu ne mai mira desele stiri de la televizor care starnesc ingrijorarea. Aflam cu tristete despre copii care sunt sau se simt abandonati, despre parinti care isi cauta disperati copiii fugiti de acasa, despre adolescenti care, in urma unui esec la scoala, si-ai provocat un rau, greu de reparat.

Ce pot face societatea si familia pentru a nu mai exista astfel de cazuri, pentru a forma  tineri cu caractere puternice, echilibrate, dornici de frumos si armonie? Raspunsul e simplu: sa umplem rezervoarele emotionale cu iubire!

Natura a fost generoasa construind, atat pentru copii cat si pentru adulti, rezervoare de iubire care asteapta – uneori in liniste, alteori cu nerabdare – sa se reverse iubirea asupra lor. Copiii au mare nevoie de iubire, precum florile de soare, pentru a se deschide. Ei ne trimit, cu limbajul lor specific, semnale prin care ne vorbesc despre nevoia lor de iubire. Comunicarea lor e simpla, directa si clara.

Dar trebuie ca noi, oamenii mari, sa ne oprim putin, sa ascultam si sa intelegem semnalele pe care copiii le transmit. “Mami, vino repede sa-ti arat ce am facut!”; “A venit tata!”, striga cu bucurie copilul, ii sare in brate parintelui si se joaca cu parul sau; “Mamico, stai cu mine sa construim un castel?”.

Uneori, prea ocupati cu rezolvarea problemelor urgente de zi cu zi, nu auzim sau nu raspundem acestor semnale asa cum si-ar dori copiii.

Cuvintele de incurajare, timpul si atentia acordate copilului, darurile primite de la cei dragi, serviciile pe care le facem pentru ei si mangaierile sau imbratisarile sunt cele cinci limbaje prin care copiii ne transmit si, in acelasi timp, asteapta iubirea noastra.

Fiecare copil e diferit, iar observand cum se comporta si cum isi exprima iubirea fata de ceilalti, descoperim indicii despre limbajul de iubire specific copiilor nostri. Aflam care este modalitatea cea mai potrivita pentru fiecare din copii pentru a le umple rezervoarele de dragoste din care isi vor hrani sufletul toata viata si astfel se vor simti bine cu ei insisi si cu cei din jur.

Atelierul cu de toate® sta alaturi de parinti si bunici in calatoria spre descoperirea minunatului limbaj al iubirii la copii.

Sursa: Gary Chapman  – Cele 5 limbaje ale iubirii