Cele 5 mesaje ale educatiei pozitive

Cele 5 mesaje ale educatiei pozitive

Inca din copilarie, pentru a depasi cu bine “furtunile”, ne trebuie mai mult decat iubirea celor din jur. In valtoarea vietii de astazi, mai sunt oare modelele educationale de odinioara, bazate pe rusine si pedeapsa, la fel de eficace? Daca ar fi sa schimbam cate ceva, cum am putea face ca sa ne ajutam copiii sa devina mai cooperanti si increzatori, sa stie sa se bucure si sa invete din provocarile si reusitele lor, sa creasca frumos si echilibrat?

Dr. John Gray, consilier in relatii interpersonale, vorbitor si autor american consacrat in ultimele decenii, el insusi parinte a trei copii, a formulat cinci mesaje ale educatiei pozitive, care ii ajuta pe copii sa-si descopere resursele interioare si sa se dezvolte armonios.

Mesajul nr. 1: E normal sa fii altfel decat ceilalti

Pentru situatiile in care obisnuiesti sa intrebi: “Gigel ce nota a luat?”

Fiecare copil este unic, are resurse, nevoi, comportamente diferite, ritmuri proprii de intelegere, asimilare si dezvoltare. Baietii au nevoie de mai multa incredere, de libertate mai mare de a face singuri lucrurile, fetele au nevoie mai mare de grija si protectie. Unii sunt rapizi, altii inceti, iar altii fac progrese in salturi. Rolul parintilor este sa observe aceasta diversitate si sa raspunda adecvat. Renuntand la comparatiile intre copii, pot acorda sprijinul potrivit fiecarui copil, ajutandu-l sa se dezvolte armonios, in ritmul propriu.

Mesajul nr. 2: E normal sa faci greseli

Pentru situatiile in care obisnuiesti sa exclami: “Nu faci nimic cum trebuie!”

Greselile sunt firesti si de asteptat. Ele trebuie privite ca ocazii de a invata si de a trage concluzii, de a ne dezvolta. Copiii invata iubirea de sine in functie de modul in care parintii reactioneaza la greselile lor: atunci cand parintii raspund de parca-i de neconceput sa gresesti, trezesc in copil sentimentul de vinovatie, ii inhiba initiativa, creativitatea. Rusinea si pedeapsa ii impiedica pe copii sa asimileze una din cele mai importante lectii ale vietii: acceptarea si iertarea propriei imperfectiuni. Insa, atunci cand iertarea este acordata si inteleasa corect ea devine un mod de educatie mult mai eficient decat bataia sau pedeapsa. Parintii care isi recunosc greselile si isi cer iertare pentru ele sunt un minunat exemplu si ajutor pentru copii, in drumul lor spre consolidarea stimei de sine si dobandirii capacitatii de a se ierta si a ierta.

Mesajul nr. 3: E normal sa ai emotii negative

Pentru situatiile in care obisnuiesti sa comanzi: “Nu mai urla! Si ridica-te chiar acum de pe jos!”

Emotiile negative apar chiar fara vointa noastra si e normal sa ni le exprimam. De aceea, este bine ca parintii sa creeze copiilor conditii de expimare a emotiilor negative in modul, locul si la momentul potrivit. Intelegand crizele de furie ca o etapa in procesul de dezvoltare, parintii ii pot invata pe copii nu cum sa reprime aceste emotii, ci cum sa le exprime intr-un mod adecvat si acceptabil. Copiii care, ajutati de parinti, invata sa-si cunosca, sa-si accepte si arate sentimentele negative, isi construiesc, pas cu pas, o personalitate puternica. Ei isi dezvolta astfel increderea, creativitatea, compasiunea, capacitatea de a se corecta si invata din greseli.

Mesajul nr. 4: E normal sa vrei mai mult

Pentru situatiile in care obisnuiesti sa oftezi: “Tot timpul vrei, vrei, vrei…Niciodata nu-ti ajunge ceea ce ai!”

De multe ori, atunci cand copiii cer mai mult decat li se ofera sau nu obtin ce vor, parintii le dau de inteles ca sunt nerecunoscatori, egoisti, rai sau rasfatati. Astfel, copiii invata mai degraba sa renunte sau sa se resemneze, in loc sa-si doreasca mai mult. Incapacitatea de a cere in mod direct ceea ce doresc ii impiedica pe copii sa obtina ce au nevoie in viata pentru a-si atinge un scop. Educatia pozitiva ii incurajeaza pe copii sa-si exprime dorintele intr-un mod respectuos fata de ceilalti. Rolul parintilor este sa ii asculte, sa le explice si sa-i refuze, cand e cazul, astfel incat copiii sa inteleaga. Cand au libertatea sa se exprime, copiii invata sa ceara, dar inteleg si ca a cere nu inseamna intotdeauna a primi, invata sa treaca peste dezamagiri si sa mearga inainte si sa se bucure de ceea ce au.

Mesajul nr. 5: E normal sa spui “Nu”, dar nu uita ca mama si tata sunt sefii

Pentru situatiile in care obisnuiesti sa inchei: “Faci cum iti spun eu, pentru eu sunt mama!”

Copiii care au voie sa spuna “Nu” isi dezvolta capacitatea de a cere, de a negocieze si capata putere. Parintilor le e teama sa le acorde copiilor aceasta putere pentru a nu deveni rasfatati sau “mici sabotori”. A le permite sa exprime un refuz sau o cerere nu inseamna ca parintii trebuie sa faca ce si cum vor copiii. Acordandu-le totusi, aceasta libertate de exprimare, parintii au ocazia sa afle sentimentele si opiniile copiilor lor si constata, placut surprinsi, ca in acest mod ei devin chiar mult mai cooperanti. Parintii capata mai multa autoritate in fata copiilor, iar acestia inteleg ca mama si tata raman sefii.

Integrand aceste mesaje pozitive in educatia copilul, ii oferim sprijin si incurajare pe termen lung pentru a-si descoperi resursele si a-si valorifica intregul potential, devenind un adult cu o viata armonioasa si echilibrata.

Din experienta ta de parinte, ce alte mesaje pozitive i-ai putea transmite copilului tau?