Omul din spatele cartii

„Mama si copilul” este cea mai apreciata carte romaneasca despre dezvoltarea, ingrijirea, alimentatia si educatia copilului. Aparut in 1981 si aflat acum la cea de-a VI-a editie, revizuita, volumul este bine-cunoscut si prezent in mai toate familiile preocupate de ingrijirea copiilor.

 

Despre doctorul Emil Capraru, coautor al cartii impreuna cu sotia sa, Herta, stim insa mai putin. Aparut la un post de televiziune pentru prima data in emisiunea “Profesionistii” a Eugeniei Voda, dr. Capraru dezvaluie momente emotionante din cele peste opt decenii de viata. Vorbeste despre anii de temnita politica, dar si despre activitatea de pediatru pe care a ales-o sau, mai bine spus, de care a fost intr-un fel “ales”: ”Dumneata trebuie sa te faci medic de copii”. Vorbeste despre cum sunt copiii de astazi si despre cei sase ani de acasa, conform celor mai recente abordari in privinta dezvoltarii copilului. Dar nu in ultimul rand vorbeste despre valori: “Cel mai important lucru in viata este demnitatea.”

 

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/medicina/dr-emil-capraru