Asta a fost de Craciun, anul trecut. In jurul meu, oamenii spuneau ca odata cu sarbatorile de iarna suntem cu totii mai buni si mai generosi, asa ca m-am conformat. Am luat cadouri familiei, prietenilor si colegilor, am impartit cozonac si zambete in jurul meu ca un Mos Craciun adevarat. Apoi nu m-am mai gandit in mod special la asta. Am ajutat un vecin sa-si care sacosele pline pana la etajul 3 si am simtit ca fac cel mai normal lucru cu putinta. Am sprijinit o batranica in marele efort de a traversa strada si nici prin gand nu mi-a trecut ca ar putea fi altfel.
Asta a fost pana ieri, cand am auzit un bunic intreband-o pe micuta pe care o tinea strasnic de-o mana:
– Daria, ce fapta buna ai facut azi?
Nepotica, ascunsa sub caciula ce lasa la vedere numai doi obrajori imbujorati, raspunse cu nonsalanta:
-Am fost la gradinita, bunicule!
Mi-am imaginat imediat cum ar putea continua: am fost atenta la doamna, nu m-am batut cu copiii, am mancat tot din farfurie si nu mi-am aruncat hainele pe jos.
“Bravo, foarte frumos” as lauda-o, “dar ce fapte bune ai facut azi?” Si mi-ar placea sa aud ca s-a oferit s-o ajute pe doamna sa pregateasca jucariile sau caietele ori ca a impartit marul jumi-juma cu colega care isi uitase mancarea acasa.
Asa ca m-am hotarat: ma uit cu atentie in jur, vanez fapte bune, le laud si le arat ca model copiilor. Nu de alta, dar puterea exemplului e mare, iar motivarea pozitiva da roade. Lauda pentru fapta buna a celui mic va sta la temelia increderii in sine si va fi o incurajare sa fie mereu mai bun! Astazi, de exemplu, ce fapta buna a facut copilul tau? Apropo, dar tu?
